Vă facem cunoscut că în zilele lucrătoare de 14 și 15 mai 2019 între orele 15.30 — 16.30 în localitatea Cluj Napoca, în Piața Unirii, în zona cuprinsă între statuia Matei Corvin și fântana arteziană, se va desfășura o adunare publică organizată de Sindicatul Independent al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj.
Scopul adunării publice îl constituie manifestarea protestului față de modul defectuos în care autoritatea tutelară și Consiliul de Administrație al aeroportului înțeleg să gestioneze activitatea aeroportului, creând blocaje atât în desfășurarea activității curente a angajaților, cât și în dezvoltarea viitoare a acestuia.
Cu deosebită stimă,
Președinte,
Gabriel Ene